O nouă ipoteză. Cum a murit Alexandru cel Mare

O nouă ipoteză. Cum a murit Alexandru cel Mare
Publicat: 12/01/2014, 09:39
Actualizat: 21/03/2019, 00:40

Un toxicolog din Noua Zeelandă susține că a găsit cel mai plauzibil scenariu prin care Alexandru cel Mare ar fi fost otrăvit, scrie Daily Mail.

Conducătorul Macedoniei a clădit un imperiu legendar înainte de moartea sa misterioasă, considerată de mulți prematură, la vârstă de 32 de ani, în anul 323 î.e.n.

Unii istorici susțin că moartea conducătorului a fost din cauze naturale, în timp ce alții argumentează că ar fi fost ucis în secret la un banchet.

Un toxicolog de la Centrul Național de Otrăvuri din cadrul Universității Otago, Noua Zeelandă, crede că a descoperit modul în care ar fi putut fi omorât Alexandru cel Mare în urmă cu mai bine de 2.000 de ani.

Leo Schep este de părere că ipotezele luate în calcul otrăvirea până acum, respectiv otrăvirea prin arsenic sau stricnină, nu sunt plauzibile deoarece aceste substanțe l-ar fi omorât mai repede.

În opinia sa, spânzul alb fermentat și servit drept vin ar fi fost cauza. Planta era cunoscută în acea perioadă și folosită de greci drept tratament pentru inducerea vărsăturilor.

Consumul acestui vin ar fi putut duce la cele 12 zile agonizante prin care a trecut conducătorul înainte de a muri, legat la pat și incapabil de a vorbi.

Schep și-a început cercetările în 2003, după ce a fost contactat de o echipă de la BBC care lucra la un documentar despre moartea lui Alexandru cel Mare.

„M-au rugat să încerc să aflu ce s-a întâmplat și eu mi-am spus ”, își amintește toxicologul.

Inițial, el nu se aștepta să găsească un răspuns la această întrebare, însă, după mai bine de un deceniu de cercetări, concluziile sale sunt că, cel mai probabil, Alexandru cel Mare a fost otrăvit cu vin fermentat din spânz.

„Nu vom știi însă niciodată ce s-a întâmplat cu adevărat”, a conchis cercetătorul.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Adevărul despre decesul lui Gabriel Cotabiță. Artistul ar fi fost internat în mare secret de...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
Netflix dă lovitura sfârșitului de an. Asta da surpriză pentru a bonați
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
Soția lui Gabriel Cotabiță, adevărul despre starea de sănătate a artistului: "Era riscant"
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Pământul se încălzește în cel mai rapid ritm din istoria măsurătorilor